Miruna și Cristian, copiii care scriu cărți pentru copii

Miruna și Cristian, copiii care scriu cărți pentru copii
Publicat: 02/06/2021, 14:00

Cărțile pot fi cei mai buni prieteni ai copiilor, iar Miruna Dobrea și Cristian Apostol au arătat acest lucru tuturor, fiind autorii unor cărți, în care eroii creați de ei vin să îi încânte pe micii cititori și să le trezească imaginația. Carlo, un lup neînfricat, și Cro, un cioroi inimos, sunt personajele unor povești cu care cei doi copii i-au impresionat pe toți. Cărțile lor au fost publicate de curând la editura Velvet Story, bucurându-se de succes și de entuziasmul cititorilor.

Proiectul „Copiii scriu cărți pentru copii” a fost anunțat de editura Velvet Story la sfârșitul anului trecut, și iată că, în preajma Zilei Copilului, acesta a prins contur. Miruna și Cristian au lucrat la cărțile lor precum marii scriitori, investind timp și atenție fiecărui detaliu. Pe lângă talentul lor de povestitori, cei doi copii au dovedit un talent deosebit și la desenat, ilustrațiile ce însoțesc poveștile, cât și cele de pe copertă, fiind realizate chiar de ei.

Miruna Dobrea, născută în data de 11.11 2011, într-o zi magică, cum îi place să spună, este un copil care are în ea toată inocența lumii. Pentru ea există încă zâne, sirene, dragoni și tot felul de creaturi fantastice pe care le desenează și le însuflețește în tot felul de povești. O fire prietenoasă, curioasă și creativă, este pasionată de tot ceea ce o înconjoară, iubind să călătorească și să descopere lucruri și oameni noi.

Cristian Apostol s-a născut în Republica Moldova pe 30 septembrie 2011; în momentul de față locuiește la Cluj-Napoca. Cristian a început prin a citi cărți, apoi încurajat de mama sa a urmat drumul vlogului prin a recenza cărți pe Youtube; iar activitatea sa nu s-a oprit aici, drumul cuvintelor l-a purtat până a început să scrie și el, iar curajul i-a venit pe parcurs. Printre pasiunile sale se numără și fotbalul, baschetul și șahul și, nu în ultimul rând, desenul, drept dovadă fiind personajele creionate în cartea sa.

Tinerii scriitori au fost invitați în cadrul Încotro cartea românească?, unde au vorbit cu Simona Tănăsescu despre eroii imaginați de ei și și-au arătat bucuria de a-și vedea cartea publicată și ajunsă la cititori.

„Am fost pur și simplu mirată, așa de fericită, îmi vedea să râd, a fost o bucurie totală și visul meu de-o viață”, a mărturisit Miruna Dobrea la îndemnul Simonei Tănăsescu.

„Eu am fost așa uimit, am crezut în mine și chiar am ajuns unde îmi doream”, le-a spus Cristian Apostol urmăritorilor emisiunii transmise în direct pe pagina de Facebook Velvet Story.

Cărțile „Carlo – Urletul Străbunilor” și „Cro – Un erou înaripat” sunt deopotrivă un exemplu de dedicare și pasiune pentru scris, cât și un impuls pentru copii să descopere minunata lume a lecturii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
Oana Lis, diagnosticată cu CANCER! Clipele grele prin care trece soția lui Viorel Lis: „Viața...
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să...
Iaurt făcut în casă. O rețetă gustoasă și sănătoasă
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Motivul pentru care Florin Piersic ar fi omis un detaliu care ridică mari semne de...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Un nou tip de plastic dispare atunci când nu mai ai nevoie de el
×